Sfarsitul lumii

Credinţa în viaţa viitoare este o dogmă a religiei creştine ortodoxe cuprinsă în articolul XII al Simbolului de credinţă prin care se înţelege continuarea vieţii pământeşti actuale într-o lume nouă şi în cu totul alte condiţii, continuarea dezvoltării morale a omului în veşnicie, fie în bine-adică în adevăr, fie în rău-adică în minciună. Ideea de viaţa viitoare este strâns legată de ideea de veşnicie, de nemurire a sufletului. Acestea sunt inerente sufletului omenesc şi împreună constituie însuşirea esenţială a omenirii din toate locurile şi timpurile, începând de la primii oameni şi trecând prin toate gradele de dezvoltare intelectuală a fiinţei umane.

Iubirea deplină între Dumnezeu şi om: acesta este adevărul fundamental care stă la baza raportului dintre Fiinţa supraexistentă, Dumnezeu, şi creatura Sa, omul. Căci Dumnezeu, existenţa personală supremă, Se defineşte prin iubire, posedă iubirea absolută (I In.IV,8) şi o manifestă în primul rând în viaţa de comuniune deplină din sânul Sfintei Treimi, apoi în relaţia Sa permanentă cu creaturile Sale, şi în special cu omul, coroana creaţiunii. Astfel, din manifestarea iubirii intratrinitare, Dumnezeu cel veşnic a adus toate la existenţă, chemând pe om la “asemănarea” cu Sine în virtute, nu în fiinţă (Fac.I,26-27), şi iarăşi iubirea izvorâtă din Fiinţa Sa supremă face ca omul, înzestrat încă de la creaţie cu raţiune şi voinţă liberă, să îşi împlinească scopul său sub lucrarea Proniei divine, conducând toată creatura şi pe sine însuşi la Creatorul său.