Canonul cel Mare

Canonul cel Mare sau Canonul de Pocăință al Sfântului Andrei Criteanul (660-740)

Postul cel Mare, Patruzecimea sau Postul Paștelui are multe rânduieli de slujbă, rugăciuni, cântări și imne liturgice specifice, unice și de o rară frumusețe euhologică și muzicală, care alcătuiesc specificul acestei perioade din anul bisericesc. Între acestea un loc deosebit îl are Canonul cel Mare sau de pocăință al Sfântului Andrei Criteanul.

Citește articolul
Postul cel Mare 27 februarie 2017

Postul cel Mare 27 februarie 2017

Icoana ortodoxă ca fereastră spre Dumnezeu şi tabloul religios Biserica Ortodoxă afirmă că Adevărul a venit prin Iisus Hristos cu care Se identifică. Dar Adevărul trebuie propovăduit nu numai prin cuvânt, ci şi prin imagine, trebuie arătat lumii. Unul dintre punctele de plecare ale teologiei icoanei este afirmaţia apostolilor de după Înviere: „Am văzut pe Domnul!”(In.20,25), căci prin Înviere Hristos- Domnul transformă şi preschimbă total natura umană asumată, aducând-o la punctul maxim de creştere ontologică prin restaurarea chipului dumnezeiesc din om. Cel mai convingător mod de a cunoaşte pe cineva este „vederea faţă către faţă”, însoţită de cuvântul lui sau despre el. Cuvântul trimite la persoană, însă omul este însetat de imagine şi acordă mai mult credit văzului, imaginii decât auzului.

Citește articolul
Sfânta Lumina de la Ierusalim

Sfânta Lumina de la Ierusalim

Sfânta Lumină de la Ierusalim sau “Focul Sfânt”, cum mai este numită, este cea mai evidentă dintre minunile creştine care se petrec în Biserica Ortodoxă. Sfânta Lumină se pogoară numai la rugăciunile Patriarhului ortodox al Ierusalimului.

Patriarhatul ortodox din Ierusalim nu are un typikon scris referitor la rânduiala săvârşită pentru coborârea Luminii Sfinte. Patriarhii care au săvârşit acest ritual au lăsat puţine mărturii cu privire la acest moment. În schimb, rugăciunea specială pentru primirea Sfintei Lumini, a cărei origine nu este cunoscută, există într-o formă tipărită. Aceasta este citită de către patriarh cât timp stă în Sfântul Mormânt. Restul slujbei este săvârşită întocmai cu tradiţiile transmise de la un patriarh la altul, pe cale orală sau prin însemnări liturgice disparate.

Citește articolul
Aducerea Luminii de la Ierusalim

Aducerea Luminii de la Ierusalim

Sfântului Mormânt din Ierusalim cu un avion special, închiriat de Patriarhie.

Lumina Sfântă va fi oferită la slujba de Înviere (orele 24.00) de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel clerului şi credincioșilor prezenți la Catedrala patriarhală.

Protoieriile din Arhiepiscopia Bucureştilor şi alte eparhii ale Patriarhiei Române din sudul țării sunt invitate să trimită delegați la Aeroportul internațional Henri Coandă (salonul oficial) în seara zilei de 30 aprilie 2016, la orele 18.30, pentru a primi Lumina Sfântă de la Ierusalim.

Citește articolul

Duminica Floriilor

Duminica Floriilor (sau Floriile) este o sărbătoare creștină fără dată exactă, comemorată întotdeauna în ultima duminică dinaintea Paștelui. Sărbătoarea comemorează un eveniment menționat de către toate cele patru evanghelii (Marcu 11:1–11, Matei 21:1–11, Luca 19:28–44, Ioan 12:12–19): intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim în zilele dinaintea patimilor.

Citește articolul