În fiecare an prima duminică din Postul Mare se numește Duminica Ortodoxiei. Această sărbătoare a fost stabilită în anul 843 când prima duminică din Postul Mare a căzut în data de 11 martie. Atunci s-a sărbătorit victoria credinței ortodoxe asupra tuturor ereziilor care au tulburat viața Bisericii, multe sute de ani.

Astăzi, 24.03. 2013, în Duminica Ortodoxiei, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop Vicar al Sfintei Arhiepiscopii a Bucureștilor, pe un podium special amenajat în curtea Bisericii Icoanei.

După Sfânta Liturghie a urmat procesiunea intitulată Icoana – fereastră spre Dumnezeu, la care au participat peste 70 de preoți din Protoieria 2 Capitală însoțiți de mii de credincioși. Toți participanții au purtat icoane în mâini. În parcul Grădina Icoanei a avut loc un concert de cântări bisericești de către corala Divina Armonia. Miile de participanți au rostit împreună crezul, simbolul credinței.

Părintele episcop a rostit cuvântul de învățătură și a rostit rugăciunea de sfințire a icoanelor. Cu acest prilej s-a adresat celor prezenți și dl. Primar al sectorului 2, Neculai Onțanu care a participat încă de dimineață la tot programul dedicat Duminicii Ortodoxiei.

Cele două icoane făcătoare de minuni, care au fost purtate în procesiune (cea de la Biserica Icoanei și cea de la Nămăiești) au fost aduse în curtea Bisericii Icoanei, devenită neîncăpătoare pentru credincioșii care s-au închinat până târziu în noapte.

Preoții participanți și toți organizatorii au fost primiți la Palatul Patriarhiei de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române care i-a felicitat și i-a binecuvântat pe toți organizatorii împărțindu-le daruri.