Sfânta Cruce este cel mai mare altar al creștinismului. Pe acest altar S-a adus cea mai mare jertfă a omenirii.
Fiul lui Dumnezeu, întrupat în persoana lui Iisus, a primit de bunăvoie ca să moară ca un miel nevinovat pentru păcatele lumii. După moarte însă a urmat Învierea și deci la înviere s-a ajuns prin cruce. Așadar există o strânsă legătură între cuce și înviere.
Întreaga suferință pe care Mântuitorul Hristos a îndurat-o pe cruce, a primit-o conștient și de bună voie, din dragoste pentru oameni. Numai așa a putut să exclame la final : „Părinte în mâinile Tale Îmi dau Duhul Meu ”. iar fața lui era senină și împăcată.
El nu S-a lăsat antrenat de ură și răzbunare și așa cum Îl reprezintă icoanele ortodoxe pe cruce nu are fața crispată sau încordată.
Pe cruce și prin această atitudine ne-a învățat cum să ne ducem și noi crucea vieții, a necazurilor, a nedreptății, a bolii, a lipsurilor și a orice fel de suferință.
Doar acceptând crucea vom putea să ajungem la înviere.
Crucea este în același timp armă puternică asupra diavolului și de aceea să ne însemnăm cât mai des, închinându-ne cu semnul crucii, dar făcându-l correct, adică făcând crucea dreaptă. Dacă ne vom închina în mod neglijent, făcând crucea strâmbă, nu avem folos, și nu vom alunga lucrarea celui rău.
Dar așa cum Hristos a purtat crucea pentru noi și în locul nostru din iubire, și noi trebuie să purtăm cucea aproapelui nostru tot ca o manifestare a iubirii.
Astfel crucea poate reprezenta un steag al iubirii pe care noi să îl înălțăm în mijlocul unei lumi pline de conflicte, tensiuni, răzbunări și ură.
Crucea este deci arma și steagul creștinului pe care o purtăm de la botez și până la moarte iar după moarte trupul nostru se odihnește tot la umbra crucii, cu nădejdea învierii.